Oferte Locuri de munca. Angajari in tara si strainatate. Anunturi gratuite locuri de munca. Job. Joburi. Angajare.Cv-uri
![]() |
|
|
Publicati Gratuit anunturi de locuri de munca! |
|
locuri de munca
locuri de munca si Cv-uri publicate gratuit
| | | | | |
Cum sa-ti cauti un loc de munca?
7 sfaturi care te transforma in candidatul ideal!
Scris de Marian Rujoiu
Trainer Extreme Training
Am primit foarte multe solicitari de genul: Aplic in fiecare zi la 50 de posturi si totusi nimeni nu ma suna pentru interviu. De foarte multe ori problema este la cel care aplica, la CV sau la scrisoarea de intentie. Posibilitatea de a aplica online este un avantaj pentru cel care cauta un loc de munca, dar si pentru cel care cauta sa angajeze.
Insa, puneti-va in pielea celui care recruteaza. Acesta primeste câteva sute de CV-uri si trebuie sa gaseasca angajatul perfect. Intrebarea este: Ce faci tu pentru a fi selectat? De ce te-ar alege pe tine? In cele mai multe cazuri aplicantii urmeaza doi pasi simpli: (1) selecteaza Cv-ul si (2) aleg una dintre scrisorile de intentie care li s-ar potrivi si apasa send. Nu este tocmai strategia potrivita, fiind una care nu prea iti asigura sanse pentru a ajunge in fata angajatorului. Iti propun in acest articol câteva sfaturi, pe care, daca le vei folosi, probabilitatea sa-ti gasesti jobul dorit va creste considerabil.
Sfatul 1 – Aplica numai la joburile pentru care te consideri potrivit/a
Renunta la a mai trimite zeci sau sute de CV-uri pe zi. Este posibil ca intr-o zi sa te cheme cineva. Insa acesta este un demers cantitativ care la capitolul calitate nu-ti ofera sanse foarte mari. Aplica numai la câteva joburi pe zi (3-4) si urmeaza sfaturile de mai jos.
Sfatul 2 – Citeste cu atentie cerintele si atributiile postului
Cei mai multi dintre candidati omit aceasta etapa sau trec superficial peste ea. Acesta este momentul in care afli daca jobul respectiv ti se potriveste. Citeste cerintele cu atentie si analizeaza daca indeplinesti conditiile minime. Pune-ti câteva intrebari: Vreau acest job? Sunt potrivit/a pentru el? Sunt calificat/a pentru el? Da-ti aceste raspunsuri. Daca raspunsul este negativ mai bine ai cauta alt job. Daca raspunsul este afirmativ poti trece la pasul urmator.
Sfatul 3 – Cauta informatii despre companie
Acest caz este valabil in situatia in care este publicat si numele angajatorului. Companiile serioase de obicei publica si numele lor. Astfel, fa un scurt research si afla mai multe despre companie: domeniu de activitate, puncte de lucru, cifra de afaceri, valori ale companiei, etc. Afla cât de multe lucruri sunt posibile. Asupra acestei etape trebuie sa zabovesti macar câteva minute. Aceste informatii sunt esentiale si iti vor servi in pasii urmatori.
Sfatul 4 – Cum scrii scrisoarea de intentie?
Scrisoarea de intentie trebuie sa o scrii tu, aceasta este ideea. Renunta la a mai folosi o scrisoare tip. Aceste scrisori se vad imediat. De exemplu: Animata de dorinta de a reusi , am aplicat la acest job...... Mda, este un inceput bun, dar nu unul convingator. Probabil inca 50 de aplicanti folosesc aceasta expresie. Evita pe cât de mult folosirea acestor sabloane. Ca angajator nu-ti comunica nimic o scrisoare de intentie care nu spune nimic. Dar ai putea spune: Da, dar spune multe, este o scrisoare pozitiva. Nu-i de ajuns, acest lucru nu te ajuta, ba chiar te incurca de cele mai multe ori.
Stiu, probabil gasesti un model pe internet si este posibil chiar sa ti se potriveasca. Vrei acel job pentru care aplici? Il vrei cu adevarat? Trebuie sa faci mai mult. Intrebarea este: Atunci ce scriu in ea daca nu expresii si fraze care suna frumos? Scrisoarea de intentie trebuie sa vorbeasca despre tine si despre jobul la care aplici intr-un mod personal. Alta expresie standard care nu prea te ajuta: Ma consider candidatul ideal pentru postul oferit de compania dumneavoastra. Si aceasta expresie suna frumos, insa tot nu este una personalizata. Ce inseamna de fapt personalizat? Insemna mult mai multe lucruri printre care enumar:
- in scrisoarea de intentie trebuie sa mentionezi numele companiei de câteva ori;
- in scrisoare de intentie trebuie sa se inteleaga ca ai inteles cerintele postului (cu exemplificari);
- din scrisoarea de intentie trebuie sa reiasa ca stii câteva lucruri despre companie (nu doar sa spui ca stii, ci spune CE ANUME STII);
- in scrisoarea de intentie trebuie sa faci conexiunea clara intre pregatirea ta si cerintele postului (nu la modul general, ci explicit, cu enumerari eventual)
- in scrisoarea de intentie trebuie sa enumeri abilitatile tale cheie si sa spui ca pot fi folosite pentru indeplinirea atributiilor X si Y enumerate in anunt.
- din scrisoarea de intentie trebuie sa reiasa ca stii sa faci lucrurile enumerate in anunt; este buna si „dorinta de a invata”, insa angajatorul este interesat in primul rând de ce stii sa faci, nu de ceea ce ai putea invata in viitor.
- in cazul in care esti student sau proaspat absolvent, evita sa incepi scrisoarea de intentie cu proaspat absolvent al Facultatii X si incearca o inlocuire cu „sunt calificat in ...”
- in final trage o concluzie privind programarea la un interviu, spunându-i de ce te-ar putea chema si de ce meriti tu o programare la un interviu. Aici folosesti punctele tale forte conectate la nevoia angajatorului. Gaseste acel motiv cheie care l-ar determina sa te cheme. Daca nu-l gasesti ai o mare problema care nu mai tine de scrisoarea de intentie, ci de abilitatile si calificarile tale, iar aici numai tu te poti ajuta sau un coach.
Poti acum sa te plângi ca este prea greu sau ca este prea mult efort la mijloc. Poti insa sa te mobilizezi. Ai dreptate, este un efort, insa intrebarea este urmatoarea: Vrei acel job sau nu? Daca nu esti dispus/a sa acorzi o atentie speciala aplicarii, eu personal, nu vad de ce angajatorul ar acorda atentie citirii unui sablon. Pâna la urma este fiecaruia.
Sfatul 5 – Trimiterea CV-ului
La fel ca si in cazul scrisorii de intentie si aici poti face câteva lucruri in plus. Cauta realizarile si responsabilitatile pe care le-ai avut in trecut si trece-le in CV. Este ideal când aceste responsabilitati coincid cât mai mult cu cerintele postului. Strategia este aceeasi ca si in cazul scrisorii de intentie, anume personalizarea.
Sfatul 6 – Completarea mini interviului
Dupa cum stiti, multe anunturi sunt insotite de intrebari la care trebuie sa raspundeti. Acelasi sfat vi-l dau si aici, anume sa personalizati. Inca un aspect asupra caruia vreau sa atrag atentia: pastrati o doza de modestie in completarea lui. De exemplu, daca sunteti pusi sa enumerati puncte slabe, evitati expresiile tipizate transformate in pozitiv cum ar fi: „prea perseverent”. Lipsa prea mare de modestie poate deranja fiind catalogata drept ingâmfare nemasurata, lucru care nu te va avantaja.
Sfatul 7 – Send si PostSend
Dupa cei dai send aplicatiei incerca sa afli când se face recrutarea. Cine se ocupa? Când sunt programarile? Cauta si emailul de pe site, preferabil de la resurse umane. Poti trimite un email in care sa te prezinti sa spui ca ai aplicat si vrei sa afli când vor fi programarile, in speranta ca vei fi chemat/a. Poti sa alegi la un moment dat si sa suni. Aceasta va fi o dovada pentru un angajator ca tu chiar iti doresti acel job. Insista putin, nu te costa mare lucru.
Sper ca vei fi chemat/a la un interviu. Aplicând sfaturile de mai sus vei avea considerabil sanse mai mari. Nici o strategie de cautare nu este garantata, mai ales ca se poate intâmpla la capatul celalalt sa nu ai de-a face cu un profesionist. Gândeste-te insa ca alti candidati aplica deja strategiile enumerate mai sus. Ce sanse ai in fata unui asemenea candidat? Tu sa fii angajatorul, pe cine ai programa la un interviu? Ai sanse foarte mici. Chiar si daca primesti un refuz, manifesta-ti sincera dorinta de lucra cu acea companie si intreaba când se estimeaza ca o sa mai apara un post similar.
Angajarea a devenit in aceasta perioada un demers mult mai complicat. O sa scriu un viitor articol si despre cum trebuie sa te prezinti la un interviu pentru ca acesta este de asemenea un pas foarte important. Este importanta calificarea, pregatirea si competenta. Trebuie insa sa ambalezi frumos si sa personalizezi aceste lucruri. Sunt sigur ca ia ceva timp personalizarea, poti incerca insa personalizarea drept alternativa si sansele iti vor creste.
Retine: nu câstiga cel mai puternic, ci acela care se adapteaza mai bine!
Mult succes in gasirea jobului dorit!
Marian Rujoiu
www.marian-rujoiu.ro (blogul personal)
www.traininguri.ro (siteul Extreme Training)
www.e-antreprenor.ro (cursuri gratuite)
Extreme Training iti ofera Excelenta in Vanzari, Negociere, Comunicare in Afaceri, Manipulare, Motivare Non-Financiara, Dezvoltare Manageriala, Comunicare Organizationala, Dezvoltare Personala, Leadership, Management de Proiect, Time Management, Coaching si Teambuilding.
Alege Excelenta! Alege Extreme Training! Alege sa fii mai bun!
Extreme Training, the way to excellence!
CvJobs este prezent online si pentru urmatoarele orase:
Toolbar CvJobs | Termeni si conditii de utilizare | Publicitate in site ? Contact Us: info (a) cvjobs.ro
|
|